L’excellence s’invite chez RenaultŞi-a dăruit ziua de naştere unui proiectE sau nu liberă presa în ziua de azi?
Revederea promoţiilor LICM, la Liceul „Dacia”Clarificări la Uniunea Ziariştilor Profesionişti, în redacţia Argeşul”La modul exhaustiv despre Uzina Dacia
Urări de Sfântul NicolaeLansare de carte: „Poarta 3 – Maşina cu nume de ţară DACIA”, de Nicolae BadiuNicolae Badiu şi frustrările de după „Poarta 3”
„Poarta 3 – Dacia”, o călătorie în timp. Recenzia cărţii lui Nicolae Badiu


Nicolae Badiu, sunt publicist şi scriitor, despre Radio România
Editura Euro Press in Enciclopedia Argesului si Muscelului
Nicolae Badiu, publicist, dictionar Sagetatorul
Nicolae Badiu, publicist, dictionar Sagetatotul
Nicolae Badiu, publicist, dictionar Sagetatotul
carte România care contează
carte România care contează
Lansare carte "România care contează" - Primaria Curtea de Arges
"România care contează" a lui Nicolae Badiu
Lansare carrte "România care contează" - Sala mare a Primăriei, 28.05.2013
Romania care conteaza

Pag.2, Doua carti

Ziaristul Nicole Badiu: cum să cumperi mărar cu cracii Mihaelei și fundul Zăvorancei

Curtea de la Arges, pagina 17
Curtea de la Arges, pagina 17, pdf
Agero-stuttgart-Romania care conteaza

Romania care conteaza in Observatorul din Canada

Romania care conteaza, Revista ART EMIS

Eveniment literar de gradul zero!!

Clubul Iubitorilor de Cultura - martie

Dialoguri privilegiate

Nicolae BADIU, analist politic, scriitor, editor, jurnalist

 

Maria Diana POPESCU, Agero Stuttgart

 

MDP: Stimate domnule Nicolae Badiu, o primă declaraţie asupra persoanei?

Nicolae BADIU: N-am făcut mare lucru... Am aşezat ceva scrieri în trei volume de publicistică: Ziceri gazetăreşti, Consemnări la vama vremii şi O Românie în şah etern. Am fondat şi condus ziarele: Evenimentul Muscelean, Info Dacia, Pulsul Argeşului; am mai condus şi Ziarul de azi; am colaborat şi colaborez cu presa locală şi centrală. Dar, înainte de toate, am fost textier şi regizor de Grup satiric, cu care am avut performanţe naţionale, atât în studenţie cât şi, ca stagiar, la Miercurea Ciuc sau mai tîrziu la Piteşti şi Mioveni. Cu activitatea aceasta puteam să mă dau mare dizident! Pe fapte! Dar nu am făcut-o şi nu o să o fac niciodată! Dacă mai adaug şi faptul că sunt atestat ca „artist liber profesinist” la categoria prezentator spectacole, de către Ministerul Culturii, puteţi înţelege de ce am lăsat ingineria la un moment dat pentru a prelua o funcţie de director de Casă de Cultură la Mioveni, pentru patru ani... Aici m-a prins  „Revoluţia”, la doar două luni de la numire, fără să fi fost confirmat de partid pe funcţie, iar conjunctural sau nu...m-am trezit în capul revoluţionarilor din Mioveni. Am condus practic oraşul cîteva zile, apoi am participat la administrarea primăriei şi m-am expus la mari riscuri, dar nu am solicitat niciodată şi nici nu am să solicit certificat de revoluţionar. E de reţinut că, am înfiinţat în 1993, probabil, primul birou de Relaţii Publice din România, la Uzinele Dacia. Deocamdată atît...

 

MDP: Ce-am făcut cu libertatea noastră ca naţiune?

Nicolae BADIU: Ca indivizi suntem aproape liberi. Ca popor nu prea. Aşadar, liberi, într-un spaţiu îngrădit. Ieşim cu libertatea la cîte o miuţă pe maidanul istoriei. Şi o dăm de-a dura... Ei şi ce!? Ce rămîne de făcut? Vorba Mirabelei Dauer. Să o luăm de la-nceput!  În rest ... GHEAŢĂ LA MAL.

 

MDP: Cînd vom putea vorbi despre un reviriment al clasei politice româneşti? Ne confruntăm de multă vreme cu un mare gol de potenţial...

Nicolae BADIU: Nu vom avea niciodată. Clasa politică, de-aia e clasă politică, să golănească! Această clasă a fost şi va fi întotdeauna rezervată frustraţilor, complexaţilor, derbedeilor, parveniţilor...Golul de potenţial nu poate fi umplut decât de o societate civilă revigorată, sănătoasă, renăscută. Care tot stă să renască...Că asta-i karma de român. Prezentul nu este altceva decât oglinda trecutului. Şi după prezent ne putem citi viitorul. Nasol…O respiritualizare a poporului ar rupe firul karmei din prezentul acesta nefericit. Nu e imposibil! Rugaţi-vă şi regăsiţi-vă români!

 

MDP: Cu economia ţării?, ce s-a întîmplat după 1989?

Nicolae BADIU: Noi doi n-am făcut nimic. Dar alţii au făcut. Au transferat din buzunarul Statului economiei de comandă, planificată, tot ce s-a găsit, în buzunarul foştilor securişti, mai ales cei din întreprinderile de comerţ exterior, în buzunarele foştilor aprozarişti, cârciumari, negustori ai bravului comerţ socialist (aici vezi şi MEBO!), aceştia fiind noii capitaliştii ai noului Stat al economiei de piaţă. Ar mai fi câte ceva de buzunărit...

 

MDP: Formulaţi cîteva capete de acuzare clasei politice…

Nicolae BADIU: O acuz că există! Cred în tehnocraţie. Democraţia este discutabilă...

 

MDP: Mi-a plăcut tare mult cartea dumneavoastră, “România într-un şah etern”. Sintagma se potriveşte de minune actualului context…

Nicolae Badiu: Îmi place să cred că nu putem fi învinşi. De-aia am pomenit de şah etern. O variantă onorabilă de remiză. Cred în continuitatea noastră ca popor şi sunt tare supărat pe cei care dau năvală cu afirmaţii de genul: „Nu se mai poate trăi în România! Trebuie să plecăm!” Unde să plecăm!? Să plece ei, ticăloşii! Cei fără de neam, care au trădat şi ne-au vândut...Ne-au destabilizat, ne-au dezamăgit, ne-au băgat în criză şi acum, cu creierele spălate, suntem mai simplu de manipulat...spre dezmembrare, spre pierderea identităţii. Aşa cred ei! Nu va fi aşa! Românii sunt ţinuţi în şah, dar nu pot fi făcuţi mat! Aici e chichiţa!

 

MDP: România se află în acest moment într-o undă de şoc? Sau vorbim de preludiu acestuia?

Nicolae BADIU: Că tot aţi pomenit de preludiu....iertată-mi fie comparaţia şi gluma...dar ticăloşii ăştia s-au suit pe biata Românie, chiar fără nici un preludiu...Nişte violatori la drumul mare. Acum, nu că ar fi vorba despre o fată mare, dar impotenţa lor va fi dovedită de istorie. Nu ştiu când o să scăpăm de ei. Poate globalizarea va rezolva această problemă. Poate guvernarea mondială preconizată prin anumite concepte masonice...Nu ştiu, dar cu siguranţă România îşi va păstra identitatea, fie şi într-o mare de diversitate, cum ar fi acum Uniunea Europeană, de exemplu.

 

MDP: Cum se va răsfrînge asupra socialului?

Nicolae BADIU: Socialul de azi e tulburat. Românii sunt rătăciţi. Dar mîine va fi mai bine. Eu cred în generaţia de mâine!

 

MDP: MDP: Cultura  a devenit un fel de business?

Nicolae Badiu: Nu. E vremea nonvalorilor. Se vinde bine nonvaloarea. Cultura e înăbuşită, dar nu poate fi exterminată. Un management al culturii se impune totuşi. Grădinarul îşi pune în valoare florile şi le dă viaţă, erbicidînd buruienile. E nevoie de o ofensivă bine susţinută a adevăratelor valori, prin erbicidarea impostorilor şi a nonvalorilor. Cît despre mass-media şi mai ales, televiziune, nu trebuie să le confundăm cu actul de cultură...E altă poveste.

 

MDP: Cum percepeţi presa din România ?

Nicolae Badiu: Uite că anticipasem această întrebare. Presa manipulează inconştient. Conştienţi sunt doar ticăloşii care o stăpânesc, de multe ori indirect. Ei prepară veninul în laboratoare speciale de P.R., despre care românii nu prea au habar cu ce se mănâncă. Sunt tehnici foarte sofisticate. Războaiele din ultimele decenii nu se mai duc cu bombe, ci mai ales prin manipulare cu presa! Imaginea este arma secolului acesta!

 

MDP: Mai sînt din cei care recurg la compromisuri pentru a-şi face o imagine în presă?

Nicolae Badiu: Nu ştiu dacă este vorba neapărat despre compromis. Imaginea, tocmai vă spuneam că este o armă! Fără imagine nu ai identitate! Iar presa este totuşi un mijloc de comunicare prin care se poate construi o imagine! Acum depinde ce fel de imagine...

 

MDP: Presa e o aroganţă?

Nicolae Badiu: Nu. Însă e periculoasă pentru cei care lucrează în ea. Asta pentru că unii, săracii, chiar cred că o semnătură sub un articol care vede lumina tiparului, le schimbă şi identitatea...Fals. Ei nu sunt decît biete instrumente de manipulat, în mâna unor stăpâni abili şi fără scrupule. Vorbesc generic...

 

MDP: Se mai tem jurnaliştii de cineva?

Nicolae Badiu: De obicei, jurnaliştii nu prea cred că se tem. Ar trebui totuşi să le fie frică să dezinformeze, să calomnieze, să insulte...Dar nu prea cred că sunt conştienţi cei care comit...Iar jurnaliştii cu adevărat profesionişti, bine informaţi, care lucrează în media de bună credinţă, chiar că nu au de ce să le fie teamă!

 

MDP: Mai putem vorbi în România lui 2011 de o presă  corectă şi echidistantă?

Nicolae Badiu:: Mai puţin, dar da. Însă peste tot în lume e la fel. Presa este dependentă economic. Nu există presă absolut independentă! Iar în ţări unde economicul este dependent politic, vă daţi seama cu ce fel de presă avem de-a face. Ia vedeţi presa de pe la noi!

 

MDP: Despre responsabilitatea pentru cuvîntul scris?

Nicolae Badiu:: În general, ziariştii au responsabilitatea unui ştat de plată! Dar un P.R. profesionist, o comunicare corectă şi bine intenţionată, poate determina orice ziarist să scrie corect, în favoarea unui produs, în favoarea unei corporaţii, etc., spre informarea corectă şi câştig pentru societate. În rest, libertatea de exprimare stă deasupra oricărei responsabilităţi a cuvântului scris...

 

MDP: Cîteva trăsături ale  personalităţii  dumneavoastră?

Nicolae Badiu:: Sunt imprevizibil, pentru că sunt rebel din fire, îmi place să mă ţin de cuvânt, iubesc şi îmi place să fiu iubit, sunt credincios, mă feresc de ispite, dar sunt supus greşelilor, de-aia îmi place să pot ierta şi reuşesc mai mereu...Uneori sunt prea cinic. Şi ar mai fi ceva! Sunt român dintr-o Românie pe care o iubesc aşa cum e! Sunt un familist convins!

 

Maria Diana Popescu în dialog cu Nicolae BADIU, analist politic, scriitor, editor, jurnalist

www.agero-stuttgart.de

 


Sursa: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Dialog%20cu%20Nicolae%20Badiu%20de%20MDP.htm



 

 

NICOLAE BADIU -  

„ROMÂNIA ÎN ŞAH ETERN”

Diana Popescu, Agero

 

Recentul volum „ROMÂNIA ÎN ŞAH ETERN”, semnat de jurnalisul şi editorul Nicolae Badiu, inserează o parte din sutele de articole publicate din 2006 încoace.  Cartea este o frescă obiectivă în trei sute de pagini, cu fotografii şi personaje cunoscute ale epocii actuale, scrisă într-un limbaj accesibil multor categorii de cititori. Am descoperit în persoana scriitorului Nicolae Badiu un bun gazetar de croială onestă,  cu o  structură eminamente combativă, un caz fericit al îmbinării bunului simţ cu acţiunea, un prizonier al armoniei logosului, din teritoriul căruia îşi hrăneşte crezul jurnalistic. Trăim într-o societate în care politica minte, istoricii tac, iar Nicolae Badiu - despre care unii zic că-i prea potolit pentru secolul acesta - este ziaristul care priveşte societatea cu „Ochiul lui Esop”, de aceea trebuie citit  cu luare aminte, dar şi pentru că o carte de publicistică nu se citeşte nici în transportul în comun, nici la coada pentru vaccin. Plastic vorbind, îl pot compara pe autorul volumului de tablete „România în şah etern” cu portarul echipei naţionale a Portugaliei, Ricardo, care, în loviturile de departajare, a calificat echipa sa în campionat. Autorul ştie să aplice loviturile de pedeapsă, dar să şi înscrie goluri în poarta adversarului, fie el politic sau social. Cartea îi reflectă, fără doar şi poate, talentul şi curajul, atitudinea etică şi civică a scriiturii venind din concepţia responsabilă şi exigentă asupra  misiunii de gazetar. În acest punct omul şi publicistul Nicolae Badiu se întîlnesc cu majusculă.

 

Scrisul pentru Nicolae Badiu nu e o iubire trecătoare, nici un moft, este o pasiune care îl arată a fi un moralist avant la lettre. Domnia sa nu scapă de sub observaţie nuanţele stridente, nici detaliile, realitatea e privită cu lupa sau prin gaura cheii, cartea e un admirabil carnaval, din care nu lipsesc salturile dar şi căderile tranziţiei. Cele mai reuşite tablete cu  titluri pe măsură („Preacurvia, doctrină unitară”, „Sistemul sanitar e în moarte clinică”, „Chiloţata din Micul Dallas”, „Scuturaţi capul care pute”, „E caşcavalul mare”, „Un biet român... nedus la bordel”, „Ţinem bine lumânările”, „Politicieni, poftiţi în strane”, „Bucătăriile politice din Argeş”, „Muşcătura de jigodie”, desigur, sînt destule) se referă la comportamentul social şi etic al personalităţilor prezentului, pe care  le tratează cu distilată ironie.

 

Haşurată în liniile tranziţiei, cartea conţine instantanee, decupări din crugul vremii, care şi-ar fi pierdut actualitatea sub trecerea inexorabilă a timpului, dacă nu ar fi fost amendate prin consemnare. Beneficiind de intransigenţa bine cunoscută a jurnalistului, schiţele de atmosferă din volum combat coloratura stridentă a societăţii româneşti, acoperă aproape toată gama secvenţelor pe care scena contemporană în ansamblul ei le furnizează observatorului nostru. Personalitate agreată în publicistica argeşeană pentru conştiinţă civică şi deontologie impecabilă, autorul  este şi un bun prozator, pentru că, pe alocuri, apare cîte o măsură lirică cu mesaje metaforice, deşi în parte se arată a fi un analist după cum se citeşte,  îmbinînd în mod fericit  spiritul de analiză cu ideea locală, naţională şi cu cea europeană. Poate fi socotit Nicolae Badiu un lider de opinie? Este un scriitor apreciat? În mod sigur, da. În timp ce alţi ziarişti vînduţi îşi fac averi şantajînd oameni de afaceri şi lideri politici, inducînd în eroare opinia publică, domnia sa nu utilizează un limbaj hiperneologistic, ci unul pe înţelesul tuturor, combătînd eludarea legilor, a moralei şi a bunului simţ.  În această a treia carte, aş remarca un pic de orgoliu, pe care îl strecoară cu subtilitate sub vălul transparent al unei inocente umilităţi benedictine. Niciun gazetar nu se prezintă în faţa publicului cu fişa biografică, ci cu ideile, cu onestitatea şi cu forţa, pe care le probează prin scris. Tocmai de aceea afirm, cărţile de publicistică ale autorului, „Ziceri gazetăreşti”, „Consemnări la vama vremii” şi „România în şah etern”, sînt binevenite, dar şi incomode pentru parveniţii societăţii. Lectura lor risipeşte indiferenţa cititorului faţă de mersul vremii, acesta devenind  martorul urzirii unei părţi de istorie prezentă. Secvenţele de viaţă/din viaţa celor încondeiaţi de către autor sînt de o bogată paletă coloristică, se completează parcă una pe alta într-o sarabandă, iar  spectrul tematic este de o varietate impresionantă.

 

Cartea trebuie citită, înainte de toate, ca o mărturie de jurnalist, ea conţine şi unele ipoteze de analiză riguroasă, ceea ce le imprimă un aer de sentinţă,  sub imperiul urgenţei. Pronunţîndu-se cu sinceritate asupra realităţii curente, gazetarul Nicolae Badiu îşi asumă scrierea ca pe o opinie personală. Cititorul va asista  la un spectacol live, un spectacol fascinant, uneori chiar cu iluzia de figurant, va fi chiar pasionant pentru acesta să descopere judecăţile lipsite de menajamente ale ziaristului-martor-implicat. Între ironic şi protest, România lui Nicolae Badiu ni se prezintă cu înţelesurile pe care mulţi dintre noi le pierdem din vedere, furaţi de graba contemporană.

 

Maria-Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII -

Carte

Nicolae Badiu

Despre

Poarta 3-maşina cu nume de ţară-DACIA

Poarta 3-maşina cu nume de ţară-DACIA
mai multe...



Ziceri gazetăresti

download 0.5 MB, zip



Consemnări la vama vremii

Coperta consemnari la vama vremii
download 3.8 MB, zip



O românie in şah etern

Coperta o romanie in sah etern
download 1.9 MB, pdf



România care contează

Coperta
Despre






Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii. X